1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28

Faptele Sfinţilor Apostoli

traducerea ortodoxă
Instit. Biblic şi de Misiune

Capitolul 10

    1. Încă pe când Petru vorbea aceste cuvinte, Duhul Sfânt a căzut peste toți cei care ascultau cuvântul.
    1. Iar credincioșii tăiați împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiți pentru că darul Duhului Sfânt s-a revărsat și peste neamuri.
    1. Căci îi auzeau pe ei vorbind în limbi și slăvind pe Dumnezeu. Atunci a răspuns Petru:
    1. Poate, oare, cineva să oprească apa, ca să nu fie botezați aceștia care au primit Duhul Sfânt ca și noi?
    1. Și a poruncit ca aceștia să fie botezați în numele lui Iisus Hristos. Atunci l-au rugat pe Petru să rămână la ei câteva zile.

Capitolul 11

    1. Apostolii și frații, care erau prin Iudeea, au auzit că și păgânii au primit cuvântul lui Dumnezeu.
    1. Și când Petru s-a suit în Ierusalim, credincioșii tăiați împrejur se împotriveau,
    1. Zicându-i: Ai intrat la oameni netăiați împrejur și ai mâncat cu ei.
    1. Și începând, Petru le-a înfățișat pe rând, zicând:
    1. Eu eram în cetatea Iope și mă rugam; și am văzut, în extaz, o vedenie: ceva coborându-se ca o față mare de pânză, legată în patru colțuri, lăsându-se în jos din cer, și a venit până la mine.
    1. Privind spre aceasta, cu luare aminte, am văzut dobitoacele cele cu patru picioare ale pământului și fiarele și târâtoarele și păsările cerului.
    1. Și am auzit un glas, care-mi zicea: Sculându-te, Petre, junghie și mănâncă.
    1. Și am zis: Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n-a intrat vreodată în gura mea.
    1. Și glasul mi-a grăit a doua oară din cer: Cele ce Dumnezeu a curățit, tu să nu le numești spurcate.
    1. Și aceasta s-a făcut de trei ori și au fost luate iarăși toate în cer.
copiere simplă
copiere cu trimitere
copiere cu formatare

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28


 
© 2013 DeiVerbum.ro - un proiect dezvoltat de Catholica.ro în colaborare cu Ercis.ro şi EdituraSapientia.ro